Într-un context în care ceea ce în secolul trecut părea de domeniul fantasticului este astăzi (din ce în ce mai aproape de) realitate, Festivalul Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) nu doar că propune o retrospectivă trasă la temă, ci îndrăznește și să imagineze un viitor dominat de tehnologie. Progresele în materie și erupția Inteligenței Artificiale în absolut toate domeniile au, cu siguranță, avantajele lor, dar în același timp generează o angoasă tot mai reală, amenințând să altereze lumea așa cum o știm, o dată ce cutia Pandorei a fost larg deschisă, iar lucrurile par să fi scăpat de sub control.
Cu “ajutorul” AI-ului, dar și cu contribuția unui scenarist cât se poate de uman, campania vizuală a TIFF-ului din acest an propune o viziune futuristă a Clujului gazdă, cu un dram de ironie și imaginație obraznică, dar cum nu se poate mai plauzibilă. Parafrazând titlul plin de semnificații al unui film celebru, “Viitorul sună întotdeauna de două ori” – nu doar în spotul celei de-a 24-a ediții de TIFF, ci și într-o antologie amplă de capodopere clasice și vizionare, dar și de titluri recente, din program, denumită sugestiv Tomorrow is Fear.
În spot, actorul Gabriel Spahiu interpretează un cinefil care se folosește de un soft AI pentru a afla detalii despre TIFF. Acesta e declicul real care-i alimentează brusc curiozitatea, declanșând un schimb virtual – și din ce în ce mai agasat - de replici despre cum va arăta Clujul peste 25 de ani. Răspunsul final pare să-l satisfacă, deși ceva-ceva nu sună tocmai încurajator.
Spotul TIFF.24 este regizat de Radu Bărbulescu, imaginea este semnată de Tudor Mircea, montajul de Alexandru Pintică, scenografia de Raluca Pascu și scenariul de Dan Panaet și Tudor Giurgiu. Spotul a fost realizat cu sprijinul Cutare Film, Eval Compact, Colorgrade, Raza Studio, FrameBreed Studio, Avanpost.