TIFF.24 anunță Competiția oficială

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 13-22 iunie 2025). 12 producții din toată lumea se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce 10 filme își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?. 

“Complet neintenționat, dar perfect plauzibil, dată fiind degringolada lumii în care trăim, cele 12 filme din Competiție compun un Babel straniu, dar fascinant, în care nu se mai înțeleg om cu om, om cu lume, lume cu lumi. În lipsa unei realități mai bune și mai conciliante, arta rămâne singura care mai poate transfigura pozitiv și cu sens acest deficit cronic de comunicare, empatie și autentic.” (Mihai Chirilov, director artistic TIFF) 

Suntem la marginea societății în Pământ străin (To a Land Unknown, r. Mahdi Fleifel), în Atena de astăzi, unde doi frați palestinieni încearcă să plece spre Germania. Debutul multipremiat al regizorului de origine palestiniană conturează o lume disperată în care, uneori, singura cale spre visuri pare să treacă peste cadavrele celor asemenea ție. Drama refugiaților revine și în Xoftex, al doilea film semnat de Noaz Deshe, al cărui debut (White Shadow) s-a văzut la TIFF în 2014. Aici, universul este o tabără de azilanți imaginară, cu iz de purgatoriu, unde realitatea și imaginația se amestecă “tripant” devenind neîncăpătoare și sufocante.

Păunul (Peacock, r. Bernhard Wenger) este o satiră empatică care vorbește despre dificultatea de a mai fi noi înșine într-o societate din ce în ce mai ipocrită și artificială. Debutul austriac, despre un angajat al Rent-A-Friend, este un concentrat savuros de Lanthimos, Östlund și Seidl. Regatul (The Kingdom, r. Julien Colonna) ne transportă în Corsica anilor ’90, unde răfuielile între clanuri transformă viața într-o cursă pentru supraviețuire. Thrillerul condensează violența unei întregi epoci în relația intensă dintre o adolescentă și tatăl ei. 

Dragostea de tată este, de altfel, și motorul filmului Trei zile cu tata (Three Days of Fish, r. Peter Hoogendoorn), un coming-of-age întârziat și savuros. Cu umor sec și tandrețe discretă, filmul urmărește trei zile petrecute de un fiu adult cu tatăl său, aflat în pragul unei plecări definitive.

În debutul spaniol Surzenie (Sorda, r. Eva Libertad), un cuplu așteaptă să afle dacă nou-născutul lor va fi surd ca mama sau va auzi ca tatăl. Relația tensionată a proaspeților părinți e transmisă cu subtilitate și precizie, filmul explorând curajos nuanțele delicate ale intimității și diferențelor. Dovezi de iubire (Acts of Love, r. Jeppe Rønde) vine din nord, cu o atmosferă demnă de un Lars von Trier. Povestea unei femei ce trăiește în sânul unui cult religios și își revede, după mulți ani, fratele, provoacă limitele empatiei, acceptării și credinței, într-o lecție cinematografică profund tulburătoare. 

Plouă peste Babel (Rains Over Babel, r. Gala del Sol) părăsește tărâmul convențional al credinței pentru a explora drumul spre acceptare. Debutul columbian este un fantasy psihedelic în care asumarea propriei identități e reimaginată în haine extravagante, cu tocuri, machiaj strident și un soundtrack pe care și Moartea dansează. 

În Isteria (Hysteria, r. Mehmet Akif Büyükatalay), credința este chestionată alături de loialitate, respect, toleranță și onestitate. Filmarea unei scene cu arderea Coranului declanșează un haos moral, punând regizorul în situația de a-și regândi filmul. În centrul poveștii se află asistenta lui, a cărei greșeală forțează un deznodământ exploziv.

Ultimul drum (The Weeping Walk, r. Dimitri Verhulst) este un road movie absurd, care testează limitele umorului în ritmul lent al unui cortegiu funerar ce se încăpățânează să ajungă la locul dorit de răposată, pentru încă o dovadă, foarte kaurismakiană, că drumul este mai important decât destinația. Deși totul se petrece într-o singură locație, și eroii din Miocard (Myocardium, r. José Manuel Carrasco) parcurg un drum întortocheat, mai repetitiv și decât Ziua Cârtiței, pentru a ajunge la un adevăr care, în final, nu e nici singular, nici complet real.

Last but not least, Debut (Debut, or Objects of the Field of Debris, as Currently Catalogued, r. Julian Castronovo) este o meditație despre adevăr, iluzie și fals în artă. Este, în același timp, un gest de curaj al unui tânăr regizor, care îndrăznește să modeleze colajul, poezia și filosofia într-o poveste polițistă ce se estompează la final exact ca eticheta lămuritoare de lângă un tablou care te-a fermecat.